Cartea Pattern-Oriented Software Architecture: A System of Patterns, Volumul 1 (POSA 1), publicată în 1996 de Frank Buschmann și colab., este o lucrare de referință în domeniul arhitecturii software. Aceasta prezintă un limbaj de tipare (patterns) arhitecturale interconectate – de la pattern-uri de nivel înalt de arhitectură, până la design modular și idiomuri de implementare – menite să ghideze proiectarea sistemelor software la scară largă (dre.vanderbilt.edu). Volumul include tipare bine cunoscute precum Layers (Arhitectură stratificată), Pipes and Filters, Broker, Model-View-Controller (MVC), Blackboard, Microkernel ș.a., abordând probleme recurente de structurare a sistemelor software. Lucrarea a fost primită pozitiv de comunitatea ingineriei software, fiind considerată „cea mai bună carte despre pattern-uri pentru arhitecții de aplicații” de către un reviewer din industrie (en.wikipedia.org). Scopul acestei analize critice este de a evalua utilitatea, consistența și aplicabilitatea principalelor pattern-uri din POSA 1 – în special cele legate de interfețe și infrastructura stratificată – în contextul digitalizării administrației publice.Sabloanele relevante (Layers, MVC, Broker, Pipes and Filters etc.), reprezeinta contribuțiile teoretice ale lucrării și adaptabilitatea lor la contextul administrativ public, motivele integrării acestor modele în Public Framework, utilizarea lor în proiectarea interfețelor publice moderne și interoperabile, precum și limitările volumului față de cerințele actuale ale e-guvernării.

Adaptabilitatea în administrația publică

Volumul POSA 1 reprezintă o contribuție majoră la literatura de specialitate, prin faptul că a sistematizat cunoștințele despre pattern-uri arhitecturale într-un catalog coerent. Autorii nu s-au limitat doar la descrierea unor soluții izolate, ci au arătat relațiile dintre diferitele pattern-uri, modul în care pot fi combinate sau secvențiate pentru a construi arhitecturi complete. În esență, Buschmann și colegii săi au promovat ideea de gândire „pattern-oriented”, unde proiectarea unui sistem începe prin identificarea problemelor recurente și aplicarea de șabloane testate în locul abordărilor ad-hoc. Această abordare teoretică oferă beneficii clare de adaptabilitate: pattern-urile sunt, prin natura lor, abstractizări independente de domeniu, deci pot fi transferate și adaptate dintr-un context în altul (inclusiv spre administrația publică). De pildă, conceptul de layered architecture originar din sisteme de operare și telecomunicații a putut fi adoptat în arhitectura sistemelor e-guvernare cu ajustări minime. Pattern-urile servesc ca un limbaj comun între arhitecți – ceea ce teoretic ar trebui să faciliteze colaborarea interinstituțională în proiectele IT guvernamentale: dacă toți cunosc și înțeleg aceste modele, pot comunica designul mai eficient și pot recunoaște soluții familiare în sistemele altora.

Un aspect remarcabil al contribuției POSA 1 este includerea unor pattern-uri orientate spre extensibilitate și schimbare. În administrația publică, schimbarea (a cerințelor, a legislației, a tehnologiei) este singura constantă. De aceea, adaptabilitatea sistemelor este crucială. Volumul prezintă, de exemplu, pattern-ul Microkernel, conceput exact pentru sisteme ce trebuie să se adapteze la cerințe în schimbare (scribd.com). Microkernel separă funcționalitatea de bază minimală (nucleul) de extensiile și serviciile specifice (plugin-uri, module externe). Aplicat la un sistem administrativ, acest model ar însemna că nucleul asigură doar serviciile fundamentale (ex: gestionarea autentificării și log-urilor, comunicarea de bază), iar funcționalitățile specifice fiecărui serviciu public (ex: module pentru taxe locale, module pentru managementul școlilor, module pentru evidența persoanelor) sunt încărcate ca extensii ce pot fi adăugate, actualizate sau înlocuite fără a modifica nucleul. Astfel de arhitecturi modulare sunt extrem de valoroase în mediul public, unde politicile și reglementările pot impune adăugarea rapidă de noi funcții sau modificarea celor existente. Contribuția teoretică a POSA 1 privind Microkernel este deci direct aplicabilă: ne arată cum să structurăm un sistem pentru a tolera schimbarea, separând partea stabilă de cele volatile.

Integrarea pattern-urilor POSA în Public Framework

Public Framework contureaza un cadru arhitectural standardizat pentru dezvoltarea serviciilor digitale ale administrației publice, integrarea pattern-urilor din POSA 1 în acest cadru are o motivație puternică. Practic, Public Framework ar beneficia de pe urma acestor modele datorită caracterului lor deja validat și a compatibilității cu cerințele cheie ale sistemelor publice: modularitate, interoperabilitate, reutilizare și sustenabilitate pe termen lung.

Layers ca principiu fundamental: Public Framework se concetreaza pe o arhitectură pe straturi pentru toate aplicațiile guvernamentale, deoarece acest lucru garantează o uniformitate și o separare a preocupărilor între diferitele componente dezvoltate de diverși furnizori sau departamente. În practică, asta ar însemna că orice aplicație din cadrul administrației (fie ea sistem de back-office sau portal cetățean) se va construi pe același șablon: strat de prezentare, strat de servicii (logica de business), strat de integrare (comunicare cu alte servicii sau cu baza de date) și strat de date. Prin impunerea acestui pattern, Public Framework asigură că aplicațiile vorbesc aceeași limbă structurală, facilitând întreținerea și trainingul personalului (echipele tehnice se pot muta de la un proiect la altul fără a regândi toată structura, fiind similară). Mai mult, stratificarea uniformă permite introducerea de servicii transversale la nivel de strat – de exemplu, un serviciu de audit sau logare centralizat care interceptează toate apelurile din stratul de servicii, lucru ușor de făcut dacă toate aplicațiile au această noțiune de strat de servicii clar definit.

Broker și interoperabilitate centrală: Public Framework să include o infrastructură centrală de interoperabilitate – fie sub forma unui hub de servicii, fie a unui registru de date național. Pattern-ul Broker se potrivește perfect ca model de proiectare pentru această infrastructură. Integrarea Broker înseamnă că Public Framework ar oferi dezvoltatorilor guvernamentali un set de reguli și unelte pentru a-și „înregistra” serviciile și a le expune prin brokerul central, precum și pentru a consuma servicii ale altor entități prin același broker. Un beneficiu direct este reducerea integrărilor personalizate: instituțiile nu mai trebuie să dezvolte legături directe una cu alta, ci fiecare se conectează conform standardului la broker. De asemenea, se creează premisa unor servicii publice unificate: de exemplu, un portal unic (G2C – guvern către cetățean) poate agrega funcționalități din multiple ministere apelându-le prin broker, integrând astfel experiența cetățeanului. Public Framework ar defini probabil protocoalele suportate (ex: servicii SOAP, REST, mesagerie), modul de gestionare a securității în broker (autentificare, autorizare, certificate digitale), astfel încât pattern-ul Broker să fie realizat într-un mod coerent la nivel național.

Pattern-urile de interfață (MVC) și consistența experienței utilizatorului: O integrare în Public Framework a pattern-ului MVC ar însemna oferirea unor framework-uri standard sau biblioteci comune pentru realizarea interfețelor. Deja există inițiative în multe țări de a crea design system-uri guvernamentale – colecții de componente UI reutilizabile și ghiduri de UX. Acestea se pot corela cu MVC prin faptul că Public Framework ar putea impune ca logica de prezentare să fie distinctă de cea de business și să se folosească motoare MVC compatibile. De exemplu, s-ar putea furniza un kit de dezvoltare (SDK) pentru aplicații web guvernamentale care include un controller general pentru autentificare unică (single sign-on) al cetățeanului, integrarea cu profilele sale, etc., lăsând agențiile doar să implementeze modelele lor specifice și view-urile particularizate. Un asemenea abordare accelerează dezvoltarea și asigură interoperabilitatea la nivel de interfață – utilizatorul are o experiență unificată navigând între servicii diferite, iar din punct de vedere tehnic, componenta de view poate consuma date din mai multe sisteme deoarece se bazează pe modele compatibile.

Pipes and Filters în procesele de back-office: Integrat în Public Framework, acest pattern ar putea apărea sub forma unor motoare de workflow sau ETL comune. De exemplu, fluxurile de prelucrare a cererilor cetățenilor (pentru un serviciu complex care implică mai multe aprobări) pot fi configurate ca linii de pipe-filter, eventual folosind un orchestrator de workflow. Public Framework ar putea oferi un orchestrator central (sau mai multe specializate) unde pașii unui proces sunt modele de tip filtre – de pildă: verifică actele -> calculează taxe -> generează document output -> trimite notificare. Faptul că agențiile adoptă același pattern în definirea acestor fluxuri va crește consistența operațională și va permite reutilizarea etapelor între fluxuri (un filtru de verificare a datelor de identitate poate fi același în fluxuri diferite). Integrarea Pipes and Filters mai poate adresa și nevoia de manipulare de date între sisteme: un modul central de integrare a datelor (de tip enterprise integration engine) ar putea fi livrat ca parte din Public Framework, unde conectoarele la sisteme și transformările standard (XML-JSON, conversii de codificări, transliterații etc.) sunt predefinite ca filtre reutilizabile.

Adaptabilitatea prin Microkernel în cadrul Public Framework: Deși microkernel-ul este mai degrabă un pattern de design intern al aplicațiilor, filozofia sa de nucleu extensibil poate ghida și arhitectura de ansamblu a platformei Public Framework. De exemplu, nucleul ar putea conține serviciile esențiale (autentificare unică la nivel național, registru al serviciilor, monitorizare centralizată), iar extensiile ar fi modulele fiecărei instituții sau domeniu de activitate, care se pliază peste nucleu. Astfel, la nivel organizațional, Public Framework ar opera similar unui microkernel OS: facilitând adăugarea de noi agenții și servicii ca plug-in-uri la platforma comună, fără a perturba funcționalitatea de bază existentă. Această abordare modulară ar ușura considerabil efortul de onboarding al noilor digitalizări – exact cum un OS extensibil permite instalarea de noi drivere fără a reporni nucleul.

În concluzie, integrarea modelelor POSA 1 în Public Framework este justificată de alinierea obiectivelor: pattern-urile promovează structura clară, decuplarea componentelor și reutilizarea – aceleași principii necesare pentru un cadru unificat al e-guvernării. Prin adoptarea acestor tipare ca politici oficiale de arhitectură, administrația poate realiza standardizare și calitate încă din faza de design a sistemelor, asigurând că proiectele disparate se pot uni ulterior într-un ecosistem coerent. Mai mult, folosirea unor pattern-uri cunoscute ușurează atragerea partenerilor tehnologici: companiile care colaborează cu guvernul vor recunoaște aceste principii și le vor implementa mai rapid (spre deosebire de situația în care fiecare proiect public ar cere o arhitectură complet nouă). Este, de fapt, o strategie de reducere a riscurilor – integrând cunoaștere validată (best practices) în ADN-ul arhitectural al inițiativelor de e-guvernare.

Pattern-urile POSA ca fundament pentru interfețe publice moderne și interoperabile

Un obiectiv central al digitalizării administrației este crearea de interfețe publice – portaluri, aplicații mobile, ghișee virtuale – care să fie moderne (user-friendly, fiabile) și interoperabile (atât între ele, cât și cu alte sisteme). Pattern-urile descrise în POSA 1 oferă principii de design ce pot sta la baza acestor interfețe, asigurând că ele nu doar arată bine, ci sunt suportate de o arhitectură robustă, capabilă să comunice și să evolueze.

Separația prezentare–logică prin MVC: Pentru interfețele orientate către cetățeni, pattern-ul MVC este practic indispensabil. Un design modern presupune frecvent actualizări rapide ale interfeței pe baza feedback-ului utilizatorilor (de exemplu, schimbarea aspectului unui portal, reorganizarea fluxului de navigare) – MVC facilitează acest lucru permițând echipei de front-end să lucreze aproape independent de cei care se ocupă de reguli și date. Astfel, interfața poate evolua în ritm alert, fără a compromite stabilitatea nucleului logic (Modelul). Un exemplu: dacă o primărie lansează un nou portal de servicii locale și constată că formularele sunt prea complicate, echipa de UX poate simplifica view-urile și controllerele, fără teama de a corupe modul în care sunt procesate datele de fond. În același timp, MVC permite coeziunea multiplatformă – același Model (de ex., datele despre un anumit serviciu public) poate alimenta atât un site web, cât și o aplicație mobilă sau chiar un chatbot, fiecare având propriul view/controller adaptat canalului respectiv. Această reutilizare îmbunătățește interoperabilitatea la nivel de experiență: cetățeanul primește informații consistente indiferent de platformă, iar actualizarea unei reguli de business în Model (ex., schimbarea criteriilor de eligibilitate pentru un serviciu) se propagă imediat peste tot, asigurând un comportament uniform.

Interfețe interoperabile prin contracte clare (API-uri și broker): Dincolo de UI pentru oameni, „interfețele publice interoperabile” înseamnă și interfețe software – API-uri și servicii web deschise care permit sistemelor guvernamentale și chiar celor private să interacționeze. Pattern-urile POSA, în special Broker și Layers, ajută la definirea acestor interfețe. Un strat dedicat de API (fațadă) în arhitectura pe straturi este o practică recomandată: acesta expune funcționalitățile interne într-o formă controlată către exterior, acționând ca un View pentru consumatori externi (deși nu este interfață de utilizator uman, este interfață publică la nivel de sistem). Prin aplicarea pattern-ului de Fațadă (un pattern din familia structurilor, compatibil cu arhitectura stratificată), fiecare serviciu public poate oferi un API unificat și documentat pentru funcțiile sale, ascunzând complexitatea internă. Acest lucru creează interoperabilitate deoarece terții (alte instituții sau dezvoltatori de servicii pentru cetățeni) pot integra ușor aceste API-uri în propriile aplicații. Brokerul central poate media aceste API-uri – prin expunerea lor în catalogul serviciilor – asigurând și interoperabilitatea securizată: o aplicație a Ministerului Educației poate „vorbi” cu o aplicație a Primăriei prin apeluri API orchestrate de broker, fără ca cele două să fie direct cuplate.

Fluxuri de lucru transversale și experiență integrată: Pattern-ul Pipes and Filters, aplicat la nivel de front-end, poate îmbunătăți interoperabilitatea experienței cetățeanului când un serviciu implică pași prin mai multe instituții. Imaginați-vă un portal unic prin care cetățeanul solicită construirea unei case – în spate, acest proces trece prin autorizație de urbanism (Primărie), aviz de mediu (Agenția de mediu), racordare utilități (companii de utilități) etc. Cu Pipes and Filters, portalul poate implementa acest flux ca o succesiune de etape (filtre) unde fiecare filtru reprezintă interacțiunea cu un alt sistem instituțional. Pentru cetățean, interfața e una singură – modernă și unificată – dar în culise pattern-urile asigură interoperabilitatea: datele lui sunt transformate și transmise din filtru în filtru, prin broker, către entitățile relevante, apoi rezultatele revin și sunt integrate în flux. Acest mod de a folosi pattern-urile duce la interfețe tranzacționale integrate, în care granițele administrative devin invizibile pentru utilizator.

Standardizare și accesibilitate: Un alt aspect al interfețelor publice moderne este conformitatea cu standardele (atât tehnice cât și de accesibilitate). Pattern-urile nu dictează direct aceste standarde, însă arhitectura stratificată și MVC creează locul potrivit pentru implementarea lor. De exemplu, se pot defini componente de view standardizate la nivel de sistem (șabloane de pagini, stiluri conforme cu identitatea vizuală guvernamentală și cu WCAG 2.1 pentru accesibilitate). Faptul că aplicațiile urmează MVC înseamnă că schimbarea unui template sau a unei biblioteci de componente UI accesibile se poate face transversal pe toate aplicațiile ce folosesc acel framework, fără a afecta logica. Astfel, pattern-urile acționează ca enabler pentru obiectivele de standardizare: ele structurează codul astfel încât politicile de calitate și interoperabilitate pot fi aplicate global și consistent.

Nu în ultimul rând, securitatea interfețelor publice – parte integrantă a interoperabilității – este ajutată de pattern-uri: de exemplu, un Front Controller (pattern architectural înrudit, folosit des în implementarea MVC pe web) poate centraliza gestionarea autentificării și autorizării la nivel de UI. Toate cererile trec prin acest controller înainte de a ajunge la logică, asigurând aplicarea uniformă a regulilor de securitate. În același timp, brokerul și stratul de servicii pot implementa verificări la nivel de API. Rezultatul este o arhitectură cu mai multe niveluri de apărare, obținută prin combinarea inteligentă a pattern-urilor de interfață cu cele infrastructurale, fără a repeta cod sau a lăsa breșe.

În concluzie, pattern-urile POSA oferă fundamentul structural pe care se pot construi interfețe publice atât prietenoase pentru utilizatori, cât și capabile să comunice eficient cu alte sisteme. MVC asigură o dezvoltare focalizată pe experiența utilizatorului, Broker și Layers oferă cadrul prin care acea experiență poate fi alimentată de date și funcții din surse multiple, iar Pipes and Filters permite crearea de fluxuri integrate care traversează mai multe servicii menținând totodată claritatea și modularitatea fiecărei etape. Astfel, interfețele rezultate nu sunt simple “fațade frumoase”, ci porți inteligente către un ecosistem interoperabil, proiectat metodic pe baza unor tipare arhitecturale solide.

Limitările volumului POSA 1 în raport cu cerințele actuale ale digitalizării serviciilor publice

Deși Pattern-Oriented Software Architecture, Vol. 1 rămâne o lucrare fundamentală, este important să identificăm critic unde aceasta nu acoperă pe deplin cerințele actuale ale digitalizării serviciilor publice. Au trecut aproape trei decenii de la publicare, timp în care atât tehnologia, cât și contextul administrativ s-au schimbat substanțial. În continuare evidențiem principalele limitări:

  • Abordarea orientată sistem individual vs. ecosistem integrat: POSA 1 tratează în principal pattern-urile din perspectiva proiectării unui sistem software singular (sau a unei familii de sisteme) într-un context OOP. În administrația actuală, provocarea este construirea unui ecosistem de sisteme eterogene care colaborează. Pattern-urile precum Layers, MVC, Broker sunt necesare, dar nu suficiente de unele singure pentru a orchestra zeci de aplicații la nivel național. De exemplu, cartea nu discută guvernanța globală a arhitecturii – cum să impui și să coordonezi utilizarea uniformă a pattern-urilor în sute de proiecte IT guvernamentale paralele. În practică, pentru aceasta se recurge la framework-uri de enterprise architecture, metodologii TOGAF, și standarde de interoperabilitate (European Interoperability Framework etc.), aspecte din afara ariei POSA.
  • Aspecte specifice sectorului public omitente: Cartea este agnostică față de domeniu, ceea ce pe de o parte e un avantaj (aplicabilitate generală), dar pe de altă parte înseamnă că nu tratează cerințe particulare sectorului public. De exemplu, transparența și auditabilitatea – servicii publice trebuie să fie auditate, jurnalizate, și să respecte reglementări (ex: protecția datelor). POSA 1 nu oferă pattern-uri dedicate acestor preocupări. Desigur, unele pattern-uri pot fi adaptate (ex: Layers – se poate adăuga un strat transversal de audit), dar nu există un ghid explicit în această privință. Un alt exemplu: multi-tenancy guvernamental (diferite agenții pe aceeași platformă) sau scalarea națională (managing concurrency for millions of users) nu sunt discutate. Pattern-urile de concurență (ex: Active Object, Monitor Object menționate în POSA 2) abordează thread-uri și resurse la nivel de proces, însă arhitecții e-government de azi se confruntă cu concurrency la scară macro (ex: cozi de așteptare pentru acces simultan la servicii de către cetățeni, replicare geografică etc.), unde intervin soluții de tip cloud scaling, load balancing, CDN – iar POSA 1 nu atinge aceste subiecte.
  • Tehnologii emergente neacoperite: După 1996 au apărut tehnologii și paradigme noi: cloud computing, microservicii, containerizare (Docker/Kubernetes), serverless, blockchain, AI services etc., dintre care multe își fac loc și în sectorul public. Pattern-urile POSA 1 stau la baza multora (cum am menționat, microserviciile reutilizează pattern-uri clasice), dar cartea nu oferă ghidaj direct despre cum să structurezi, de exemplu, o arhitectură bazată pe microservicii guvernamentale cu peste 100 de servicii independente. S-a observat că multe pattern-uri microservicii sunt preluate din arhitecturi monolitice și SOA (ex: MVC, Observer) și rămân relevantearxiv.org, dar lipsesc abordări specifice precum service discovery, circuit breaker, observability, care astăzi sunt cruciale pentru fiabilitatea serviciilor publice non-stop. Astfel, POSA 1 trebuie completată cu cunoștințele din arhitectura modernă pentru a răspunde cerințelor de disponibilitate și reziliență (ex. modul în care un sistem de e-guvernare reacționează la căderea unei componente – aici pattern-uri din volumul 2 sau din literatura de microservicii ar fi necesare).
  • Focus pe soluția software, nu și pe procesul de dezvoltare: Digitalizarea serviciilor publice are și constrângeri de proces – dezvoltare agilă, livrări iterative, prototipare. Pattern-urile POSA sunt atemporale ca soluție de design, dar nu spun nimic despre cum influențează metodologiile de lucru. În practică, unele pattern-uri pot părea greoaie dacă sunt impuse rigid în contexte agile. De exemplu, arhitectura stratificată prea strictă poate întârzia livrarea unei funcționalități minimale (MVP), dacă nu este folosită cu discernământ (uneori echipele agile preferă să dezvolte vertical slices – adică feature-uri cap-coadă – înainte de a extrage straturile comune). Aici, limitarea nu este neapărat a pattern-urilor, ci a perspectivei: cartea nu discută prioritizarea incrementală sau pattern languages evolutive, pe care proiectele moderne le-au abordat (ex. Evolutionary Architecture este o temă actuală).
  • Limbaj și exemple ușor depășite: Un aspect minor, dar demn de menționat: POSA 1 folosește pseudocod și exemple orientate pe C++/Smalltalk. În ziua de azi, mare parte din dezvoltarea pentru sectorul public se face în alte tehnologii (Java, C#, Python, JavaScript etc.) și pentru platforme web/mobile. Acest lucru nu afectează validitatea pattern-urilor, dar poate face dificilă conexiunea directă a unui tânăr arhitect cu textul cărții. Este nevoie de translatarea conceptelor în contextul actual – lucru realizat în bună măsură de comunitatea IT prin bloguri, prezentări, literatură ulterioară. De exemplu, Enterprise Integration Patterns (Hohpe & Woolf, 2003) extinde ideile Broker/Pipes într-un context de mesagerie modern, Patterns of Enterprise Application Architecture (Fowler, 2002) adaugă pattern-uri pentru stratul de date și domeniu (ex: Data Mapper, Service Layer) – acestea lipsesc din POSA 1, dar sunt intens folosite în aplicațiile publice. Așadar, o limitare este că POSA 1 nu este un one-stop shop pentru toate nevoile arhitecturale actuale ale e-guvernării; trebuie privită ca parte dintr-un corpus mai mare de cunoștințe.

În pofida acestor limite, este de subliniat că nicio limitare identificată nu invalidează pattern-urile propuse, ci doar indică necesitatea de a le contextualiza și completa. Cartea oferă soluții general-valabile la probleme fundamentale – iar aceste probleme fundamentale încă există și în digitalizarea administrației (complexitate, rigiditate, dificultăți de integrare). Ceea ce s-a schimbat sunt scala și mediul, nu neapărat natura problemelor. Astfel, dacă arhitecții actuali cunosc bine pattern-urile POSA 1, le pot aplica inteligent împreună cu practicile moderne pentru a răspunde cerințelor contemporane. Limitările cărții pot fi atunci atenuate prin know-how suplimentar și prin pattern-uri noi complementare.

Pattern-Oriented Software Architecture: A System of Patterns, Vol. 1 rămâne o lucrare de referință care a pus bazele gândirii pe bază de pattern-uri în proiectarea de software. Analiza de față a evidențiat relevanța principalelor pattern-uri din volum – Layers, Pipes and Filters, Broker, MVC, Microkernel – pentru arhitectura interfețelor și infrastructurilor stratificate din administrația publică. S-a constatat că aceste pattern-uri oferă soluții robuste la provocări cheie ale e-guvernării: modularizarea sistemelor complexe, procesarea distribuită a datelor, interoperabilitatea între instituții și separarea clară a logicii de prezentare pentru servicii publice orientate către cetățean. Contribuțiile teoretice ale cărții, deși formulate într-un context tehnologic anterior, se dovedesc adaptabile și astăzi – multe platforme guvernamentale le-au integrat implicit, iar un viitor Public Framework formal al digitalizării ar beneficia de adoptarea lor explicită pentru a asigura consistență și calitate arhitecturală la nivel național.

Bibliografie: Buschmann, F., Meunier, R., Rohnert, H., Sommerlad, P., Stal, M. Pattern-Oriented Software Architecture, Volume 1: A System of Patterns. John Wiley & Sons, 1996. (și surse online citate)modernescpp.com