Cum a ajuns Coreea de Sud de la dosare prăfuite la servicii publice digitale impecabile?

Coreea de Sud este recunoscută pe plan mondial drept un lider al guvernării digitale, ocupând constant primele poziții în clasamentele internaționale. De pildă, țara s-a clasat pe primul loc în Indicele ONU de e-Guvernare (UN E-Government Survey https://publicadministration.un.org/egovkb/en-us/Data/Country-Information/id/138-Republic-of-Korea ) timp de trei ani consecutiv și a ocupat prima poziție și în indicele de guvernare digitală al OCDE (mois.go.kr). Aceste rezultate reflectă eforturile susținute, începute încă din anii 1960-1970 cu informatizarea administrației, culminând astăzi cu servicii publice digitale avansate. Prezentul articol examinează în detaliu modul în care Coreea de Sud își digitalizează procesele publice, concentrându-se pe (1) cadrul legislativ și instituțional care susține digitalizarea serviciilor publice, (2) metodologia aplicată pentru transpunerea proceselor administrative în fluxuri digitale (incluzând designul de procese, asigurarea interoperabilității și standardizarea), și (3) strategiile guvernamentale de integrare a digitalizării în administrația publică – ilustrate prin inițiative majore precum Government 3.0 și Digital New Deal. Analiza este bazată pe surse oficiale sud-coreene și studii academice, fiind redactată într-un stil clar și accesibil tuturor celor interesați de modernizarea administrației publice.

Cadrul legislativ și instituțional al guvernării digitale în Coreea de Sud

Un pilon central al succesului Coreei de Sud în e-guvernare îl constituie un cadru legislativ solid, instaurat timpuriu și actualizat constant, alături de instituții dedicate coordonării transformării digitale. Un moment definitoriu a fost anul 2001, când Coreea de Sud a devenit prima țară din lume care a legiferat formal guvernarea electronică, prin adoptarea Legii privind guvernarea electronică (Electronic Government Act) (mois.go.kr). Această lege inovatoare a oferit viziunea națională și fundamentul juridic esențial pentru dezvoltarea e-guvernării, stabilind ca obiectiv creșterea calității vieții cetățenilor prin sporirea productivității, transparenței și caracterului democratic al administrației (documents1.worldbank.org). În art. 1 al legii este explicitat scopul guvernării electronice – anume îmbunătățirea serviciilor publice și a actului administrativ în beneficiul cetățenilor, prin utilizarea tehnologiei pentru eficiență și transparență (documents1.worldbank.org). Adoptarea timpurie a acestei legislații a plasat digitalizarea administrației ca prioritate națională și a oferit justificarea instituțională pentru derularea pe scară largă a proiectelor de e-guvernare(documents1.worldbank.org).

Pe lângă cadrul legal, s-a instituit o arhitectură instituțională puternică pentru coordonarea transformării digitale. Tot în 2001, sub directa autoritate a Președintelui, guvernul a înființat Comitetul Special pentru e-Guvernare (Special Committee for e-Government, SCeG), subordonat Comitetului Prezidențial pentru Inovare Guvernamentală (documents1.worldbank.org). Acest organism, raportând direct către Președinte, avea autonomie în implementarea proiectelor de e-guvernare și a stabilit trei priorități strategice: (1) îmbunătățirea serviciilor pentru cetățeni și mediul de afaceri (front-end), (2) creșterea productivității administrative interne (back-end) și (3) dezvoltarea infrastructurii tehnice necesare (documents1.worldbank.org). Pe baza acestor direcții, în 2001 a fost elaborat Primul Plan de e-Guvernare, care cuprindea 11 proiecte majore destinate să fie finalizate până în 2002 (documents1.worldbank.org). Printre aceste proiecte s-a numărat lansarea portalului “Government for Citizens (G4C)” în 2002 – un ghișeu unic online pentru servicii publice, care marca trecerea de la serviciile tradiționale la cele electronice prin internet (mois.go.kr).

Ulterior, eforturile de guvernare digitală au fost susținute la cel mai înalt nivel politic, fiecare administrație prezidențială actualizând planurile și structurile de coordonare. În timpul administrației Roh Moo-hyun (2003–2007), a fost implementat Al doilea Plan de e-Guvernare, extins la 31 de proiecte grupate pe patru domenii prioritare (documents1.worldbank.org). În aceeași perioadă, s-a creat Comitetul Profesional pentru e-Guvernare sub egida Comitetului Prezidențial pentru Inovare Guvernamentală și Descentralizare, însă acesta a avut un rol limitat și a fost desființat în 2005 (documents1.worldbank.org). Conștient de importanța consolidării instituționale, guvernul a decis atunci transferarea responsabilităților de coordonare a e-guvernării către Ministerul Administrației Publice și Afacerilor Interne (MOGAHA) – considerat a avea o putere executivă mai mare pentru a implementa proiectele digitale (documents1.worldbank.orgdocuments1.worldbank.org). Această mutare subliniază orientarea către instituționalizare centralizată: un minister puternic coordonator, sprijinit de agenții specializate.

În anii următori, cadrul legislativ s-a extins pentru a acoperi noile aspecte ale guvernării digitale. În 2009 a fost promulgată Legea-cadru privind informatizarea națională (Framework Act on National Informatization), care a instituit Consiliul Prezidențial pentru Strategii de Informație – un for de coordonare strategică a politicilor IT la nivel național (documents1.worldbank.org). De asemenea, Coreea de Sud a introdus legislație pentru protecția datelor și accesul deschis la informații: în 2011 a intrat în vigoare Legea protecției informațiilor personale (Personal Information Protection Act), una dintre cele mai stricte legi de confidențialitate din lume, menită să protejeze datele cetățenilor și să sporească încrederea în serviciile digitale. Totodată, sub impulsul inițiativelor de guvernare deschisă, s-a adoptat Legea privind datele deschise (Open Data Act) în octombrie 2013, care a schimbat radical regulile de transparentizare prin obligarea publicării proactive a multor documente guvernamentale, fără a mai aștepta solicitări FOIA (opengovpartnership.org). Această lege a dat o bază legală fermă pentru principiul “deschis implicit”, implementat de administrația Park Geun-hye, astfel încât informațiile publice ne-sensibile să fie făcute disponibile din oficiu către cetățeni (opengovpartnership.org).

Astăzi, instituția-cheie care ghidează digitalizarea administrației este Ministerul de Interne și Siguranță (Ministry of the Interior and Safety, MOIS), succesor al MOGAHA, care elaborează politicile de guvernare digitală și coordonează implementarea lor la nivel central și local. MOIS lucrează în strânsă colaborare cu agenții guvernamentale specializate, precum Agenția Națională pentru Societatea Informațională (National Information Society Agency, NIA), responsabilă de suportul tehnologic și de operarea infrastructurilor IT guvernamentale, și cu Ministerul Științei și TIC (MSIT) care gestionează ecosistemul tehnologic și proiectele majore de transformare digitală. Acest cadru centralizat, dar integrator, susținut de legi clare și instituții dedicate, a permis Coreei de Sud să deruleze programe coerente de digitalizare la nivelul întregii administrații publice, evitând disfuncționalități și asigurând continuitate de la o etapă de dezvoltare la alta(documents1.worldbank.org). Cu toate că abordarea puternic centralizată a adus enorme progrese, cercetătorii notează și provocări, în special pentru autoritățile locale care inițial au avut puțină autonomie în proiectele de e-guvernare, adaptându-se treptat acestui model top-down (documents1.worldbank.org). Per ansamblu însă, cadrul legislativ robust și arhitectura instituțională bine definită au fost fundamentul pe care s-a clădit transformarea digitală a sectorului public sud-coreean.

Metodologia de transpunere a proceselor administrative în fluxuri digitale

Coreea de Sud a abordat digitalizarea administrației într-un mod metodic, punând accent atât pe reproiectarea proceselor, cât și pe standardizarea tehnologică și interoperabilitate. Un principiu de bază a fost că informatizarea trebuie să fie precedată de optimizarea procedurilor existente. În anii 2000, pentru fiecare proiect major de e-guvernare s-au derulat exerciții de reanalyzare și reinginerie a proceselor de business (BPR – Business Process Reengineering), în paralel cu planificarea strategică a sistemelor informatice (ISP – Information Systems Planning) (documents1.worldbank.org). Acest proces a asigurat că serviciile digitale nu doar automatizează birocratia, ci și elimină etapele inutile, simplificând interacțiunea cetățeanului cu administrația. De exemplu, s-au creat fluxuri digitale end-to-end care reduc numărul de vizite fizice și de documente cerute cetățenilor, integrând mai multe funcții într-o singură interfață online. Prin includerea cetățenilor în analiza acestor procese, guvernul a urmărit un design centrat pe utilizator, astfel încât serviciile publice digitale să fie accesibile și ușor de folosit, permițând obținerea de informații sau depunerea de cereri fără a naviga prin multiple agenții (documents1.worldbank.org). Scopul declarat a fost ca instituțiile statului să lucreze coordonat “din culise”, pentru ca în fața cetățeanului serviciul să pară oferit de un singur guvern unitar, one-stop, indiferent câte autorități sunt implicate în back-end (documents1.worldbank.org).

Pentru a realiza această viziune, asigurarea interoperabilității informatice între sistemele diferitelor agenții a fost esențială. La începutul anilor 2000, pe măsură ce ministerele și instituțiile își dezvoltau propriile sisteme IT rezultate din exercițiile BPR, au apărut dificultăți de integrare – fiecare sistem folosea soluții software diferite, ceea ce îngreuna schimbul de date (documents1.worldbank.org). Guvernul a reacționat introducând standarde comune și arhitecturi de referință. Încă din faza incipientă, s-au adoptat standarde de compatibilitate pentru date, securitate și rețea aplicate tuturor proiectelor de e-guvernare, însă complexitatea sistemelor a cerut măsuri suplimentare (documents1.worldbank.org). O reformă majoră a venit în 2005, când legislația a fost amendată pentru a face obligatorie aplicarea unei Arhitecturi Informatice de tip enterprise (ITA – Information Technology Architecture) la nivelul tuturor instituțiilor publice (documents1.worldbank.org). Practic, ITA a introdus un cadru unificat de analiză a elementelor componente ale unui sistem informatic guvernamental – procese, aplicații, date, infrastructură tehnică și securitate – și modul în care acestea relaționează între ele (documents1.worldbank.org). Pentru a sprijini implementarea, s-a dezvoltat un instrument de management al arhitecturii IT (ITAMS) distribuit agențiilor, iar centrele de date guvernamentale au fost primele care au aplicat noua arhitectură unificată (documents1.worldbank.org). Rezultatul a fost o eficientizare a dezvoltării de software guvernamental, evitând duplicarea aplicațiilor și permițând reutilizarea componentelor, întrucât arhitectura oferă vizibilitate asupra resurselor IT existente în tot guvernul (documents1.worldbank.org).

Complementar arhitecturii enterprise, Coreea de Sud a investit în platforme software standardizate pentru dezvoltarea aplicațiilor guvernamentale. În 2007–2009, guvernul a colaborat cu sectorul privat pentru a crea Cadrul Standard de e-Guvernare (e-Government Standard Framework), o platformă comună bazată pe tehnologii open-source (Java) care să servească drept infrastructură unitară de dezvoltare (documents1.worldbank.org). Acest cadru furnizează componente reutilizabile și un set de standarde de programare acceptate de toate agențiile, ceea ce elimină dependența de un singur furnizor și facilitează integrarea sistemelor disparate (documents1.worldbank.org). Până în 2014, aproximativ 450 de proiecte de e-guvernare utilizaseră Framework-ul Standard, peste 4.700 de dezvoltatori fuseseră formați în utilizarea lui, și acesta fusese descărcat de peste 350.000 de ori (documents1.worldbank.org) – indicând o adoptare largă drept infrastructură de bază în sectorul public. Standardizarea la acest nivel a asigurat interoperabilitatea by design a noilor sisteme informatice și a redus costurile prin evitarea reinventării roții pentru fiecare proiect.

Un alt element metodologic cheie a fost asigurarea securității și încrederii în serviciile digitale. Încă din 2001, guvernul a implementat o Infrastructură de Chei Publice (Public Key Infrastructure, PKI) guvernamentală, pilotată de NIA, bazată pe standarde deschise (IETF) (documents1.worldbank.org). În cadrul acesteia, tuturor funcționarilor publici li s-au emis certificate digitale pentru semnătură electronică, permițând autentificarea și autorizarea securizată în sistemele guvernamentale (documents1.worldbank.org). De asemenea, majoritatea serviciilor electronice oferite cetățenilor au început să utilizeze certificate digitale pentru identificarea utilizatorilor, garantând integritatea tranzacțiilor online (documents1.worldbank.org). Prin aceste măsuri, Coreea de Sud a cultivat un mediu digital sigur, esențial pentru adoptarea pe scară largă a e-serviciilor de către populație.

Nu în ultimul rând, metodologia de digitalizare a pus accent pe principiul ghișeului unic și pe livrarea multicanal a serviciilor. S-au creat portaluri integrate unde cetățenii pot accesa o gamă largă de servicii cu un singur cont – un exemplu timpuriu fiind portalul G4C (Government for Citizens) lansat în 2002 (mois.go.kr), iar mai recent platforma unificată Gov.kr (denumită și Government 24) care oferă online mii de servicii administrative central și localizate. De asemenea, serviciile publice au devenit disponibile și prin aplicații mobile, centre de apel unificate și chiar prin parteneriate cu sectorul privat (de exemplu, chioșcuri digitale sau oficii poștale ca puncte de acces asistat). Un aspect important al abordării sud-coreene este utilizarea tehnologiei mobile și a rețelelor sociale pentru a aduce administrația mai aproape de cetățean. Prin colaborarea dintre agenții, guvernul a extins canalele de comunicare și furnizare a informațiilor: cetățenii pot primi notificări și pot interacționa cu autoritățile direct de pe smartphone, iar rețelele de socializare (SNS) sunt folosite pentru a difuza rapid informări despre politicile publice (documents1.worldbank.org). Acest model omni-channel asigură accesibilitatea – publicul poate alege canalul preferat, fie online, mobil sau fizic, interacționând cu un sistem integrat care “știe” istoricul cererilor și reduce nevoia de a furniza aceleași date în mod repetat.

Metodologia Coreei de Sud pentru digitalizarea proceselor publice se distinge prin optimizarea prealabilă a procedurilor administrative, standardizarea riguroasă a infrastructurilor IT guvernamentale și orientarea către utilizator. Prin reproiectarea proceselor în jurul nevoilor cetățeanului și adoptarea de standarde comune la nivel național, guvernul sud-coreean a reușit să transforme fluxurile birocratice tradiționale în servicii digitale eficiente, interoperabile și sigure.

Strategiile guvernului sud-coreean pentru integrarea digitalizării în administrație

De-a lungul ultimelor două decenii, guvernul Coreei de Sud a lansat o serie de strategii naționale ambițioase pentru a integra transformarea digitală în toate aspectele administrației publice. Aceste inițiative strategice – adesea cu nume distinctive precum “Government 3.0” sau “Digital New Deal” – au avut rolul de a imprima o viziune unitară și de a mobiliza ministerele într-o direcție comună, adaptând guvernarea la evoluția tehnologică și la așteptările societății.

Government 3.0 a fost strategia-fanion a guvernului sud-coreean în perioada 2013–2017, reprezentând un salt conceptual de la e-guvernarea axată pe furnizarea de servicii electronice, la guvernarea deschisă și centrată pe cetățean. Lansată oficial în 2013 sub deviza “Guvernare orientată către cetățean”, inițiativa Government 3.0 și-a propus să transforme cultura administrativă prin patru valori de bază – deschidere, partajare, comunicare și colaborare – menite să conducă la un “Guvern transparent, axat pe servicii și capabil” (documents1.worldbank.org). În practică, Government 3.0 a încurajat instituțiile să iasă din silozuri informaționale și să colaboreze între ele, să elibereze datele publice și să implice activ cetățenii în procesul de guvernare. Un pilon central a fost adoptarea Legii datelor deschise din 2013, care a instituit principiul transparenței proactive, obligând ca documentele și seturile de date publice să fie disponibile online pentru cetățeni și mediul de afaceri (opengovpartnership.org). Astfel, s-a pus bazele unui vast portal național de date deschise și a unei societăți a informației participative, unde oricine poate accesa informații guvernamentale reutilizabile.

Pe componenta de servicii, Government 3.0 a promovat dezvoltarea de servicii publice personalizate și integrarea serviciilor orientate către evenimente de viață. De exemplu, în loc ca cetățeanul să interacționeze separat cu fiecare instituție pentru acte diferite, s-au creat servicii unificate (one-stop) pentru situații precum deschiderea unei afaceri, schimbarea domiciliului, obținerea ajutoarelor sociale etc. Un rezultat notabil a fost implementarea unui sistem integrat de depunere a petițiilor/cererilor către guvern, care a redus timpul mediu de soluționare de la 20 de zile la doar ~7 zile, datorită fluxurilor electronice ce distribuie automat solicitarea către autoritatea competentă și permit urmărirea statusului online (documents1.worldbank.org). De asemenea, s-a realizat un portal național de informare în domeniul asistenței sociale și al locurilor de muncă, alimentat de tehnologii Big Data, care conectează baze de date din multiple agenții pentru a oferi cetățenilor informații consolidate despre programele de care pot beneficia (documents1.worldbank.org). Prin colaborarea dintre agenții, Government 3.0 a extins utilizarea instrumentelor digitale de comunicare directă cu cetățenii – de la aplicații mobile pentru acces la servicii, până la folosirea rețelelor sociale (Facebook, Twitter etc.) pentru a transmite anunțuri publice și a primi feedback în timp real (documents1.worldbank.org). Această abordare participativă a crescut transparența și responsabilizarea administrației, publicul devenind nu doar beneficiar, ci și partener în guvernare. În ansamblu, strategia Government 3.0 a marcat trecerea la o administrație mai deschisă și colaborativă, sub deviza „guvernare centrată pe oameni”, și a pregătit terenul pentru o economie creativă bazată pe date și inovare (effectivecooperation.org). Prin rezultatele sale – consolidarea Open Data, reducerea birocrației și creșterea calității serviciilor publice – Government 3.0 a fost un exemplu pentru multe alte țări interesate de guvernare deschisă.

Începând cu 2020, o nouă paradigmă strategică s-a conturat sub numele de Digital New Deal, parte a unui amplu program de redresare și transformare denumit “Korean New Deal”. Digital New Deal reprezintă răspunsul guvernului sud-coreean la provocările erei post-pandemie și la necesitatea de a impulsiona economia prin digitalizare pe scară largă. Dacă Government 3.0 a fost orientat spre reforma modului de funcționare internă a administrației și transparență, Digital New Deal vine cu o componentă puternic investițională și de dezvoltare a infrastructurii digitale atât în sectorul public, cât și în cel privat. Sub Digital New Deal, guvernul a alocat fonduri fără precedent pentru transformarea digitală: de exemplu, numai în anul 2022 s-au investit circa 9 trilioane won (aprox. 7 miliarde USD) în proiecte digitale, având ca direcții principale integrarea ecosistemului D.N.A. (Date, Rețele, Inteligență Artificială), dezvoltarea infrastructurilor “contactless” și a industriilor hiper-conectate, precum și digitalizarea infrastructurii fizice (msit.go.krmsit.go.kr). Concret, Digital New Deal urmărește să extindă masiv utilizarea datelor și a inteligenței artificiale în economie și administrație, să accelereze conectivitatea 5G la nivel național și să implementeze servicii publice inteligente care valorifică noile tehnologii. Un exemplu de serviciu inovator promovat este emiterea de carnete de conducere în format digital pe telefonul mobil, ceea ce implică recunoașterea identității digitale a cetățenilor și integrarea bazelor de date ale poliției și administrației locale pentru verificări instantanee (msit.go.kr). De asemenea, strategia vizează extinderea serviciilor fără contact fizic (contactless) în domenii precum educația (platforme online de învățare), sănătatea (telemedicină și monitorizare de la distanță) și susținerea întreprinderilor mici prin instrumente digitale (msit.go.kr) – tendințe amplificate de contextul COVID-19.

Pentru administrația publică, Digital New Deal presupune și o modernizare profundă a infrastructurii IT guvernamentale. Un obiectiv major este migrarea sistemelor și serverelor guvernamentale către platforme de cloud privat oferite de industrie, pentru a crește eficiența și a stimula dezvoltarea sectorului local de cloud computing (msit.go.kr). Această mutare reprezintă o schimbare de paradigmă față de modelul tradițional de centre de date proprii ale fiecărei agenții, permițând o mai bună scalare a resurselor și economii de costuri pe termen lung. În paralel, guvernul investește în tehnologii emergente – precum metaverse (realitatea virtuală augmentată pentru servicii publice virtuale) și blockchain – pentru a crea noi platforme de interacțiune cu cetățenii și pentru a securiza tranzacțiile digitale. Digital New Deal are și o dimensiune de dezvoltare regională și socială, promovând digitalizarea infrastructurii naționale (așa-numitul Smart SOC – infrastructură publică inteligentă). De pildă, se digitalizează hărțile de terenuri și rețelele de transport rutier și maritim, cu scopul de a crește siguranța și eficiența logistică (msit.go.kr). Astfel, prin Digital New Deal, Coreea de Sud nu doar își aduce administrația publică în era tehnologiilor de vârf, dar creează și sinergii între sectorul public și cel privat: proiectele majore implică frecvent parteneriate cu companii IT, universități și startup-uri, alimentând și economia digitală. Pentru a asigura coordonarea acestor eforturi, au fost constituite comitete interministeriale și mecanisme de cooperare public-privat; de exemplu, în 2022 a avut loc o conferință guvernamentală pentru a pune în legătură ministerele cu mediul de afaceri în implementarea Digital New Deal (msit.go.kr).

Continuitatea viziunii de digitalizare este evidentă și sub administrațiile recente. În 2021, guvernul a publicat Planul-cadru de Guvernare Digitală 2021–2025, care urmărește implementarea de servicii publice inteligente (inclusiv asistenți virtuali bazați pe inteligență artificială), promovarea utilizării datelor în luarea deciziilor administrative și construirea unei infrastructuri digitale incluzive pentru toți cetățenii (en.wikipedia.org). Iar începând cu 2022, noua administrație de la Seul a anunțat obiectivul creării “Guvernului Platformă Digitală”, aspirând să conecteze toate datele și serviciile publice pe o platformă comună alimentată de AI – o evoluție ce va fructifica bazele puse de Government 3.0 și investițiile Digital New Deal.

Experiența Coreei de Sud în digitalizarea proceselor publice demonstrează importanța unei abordări holistice și susținute la nivel guvernamental. Un cadru legislativ și instituțional clar – de la Legea guvernării electronice din 2001 la politicile actuale de guvernare deschisă – a furnizat “regulile jocului” și responsabilitățile instituționale necesare. O metodologie riguroasă de implementare, bazată pe reproiectarea proceselor, interoperabilitate și standardizare tehnologică, a asigurat că digitalizarea aduce eficiență reală și servicii de calitate pentru cetățeni. Iar strategiile guvernamentale vizionare, precum Government 3.0 și Digital New Deal, au integrat transformarea digitală în însăși cultura administrativă și în prioritățile de dezvoltare ale țării, adaptând permanent administrația la noi tehnologii (de la internet și mobile, la AI și cloud). Fără a face comparații externe, putem afirma că modelul sud-coreean ilustrează potențialul guvernării digitale atunci când aceasta este abordată strategic: o administrație mai eficientă, transparentă și orientată spre cetățean, capabilă să inoveze continuu spre beneficiul public (mois.go.kr). Pentru funcționari publici, decidenți politici, cercetători și specialiști IT interesați de modernizarea administrației, cazul Coreei de Sud oferă lecții valoroase despre cum pot fi depășite barierele birocratice prin tehnologie și despre importanța voinței politice și a cooperării inter-instituționale în reușita guvernării digitale.

Referințe (selecție): Ministerul Administrației Interne și Siguranței – Korea’s Digital Government History mois.go.krmois.go.kr; Banca Mondială – Bringing Government into the 21st Century: The Korean Digital Governance Experience (2016) documents1.worldbank.orgdocuments1.worldbank.orgdocuments1.worldbank.orgdocuments1.worldbank.org; OECD – Promoting digital innovation to deliver value to Korean citizens en.wikipedia.orgen.wikipedia.org; Open Government Partnership – Republic of Korea Open Government reforms opengovpartnership.orgopengovpartnership.org; MSIT – Korea’s Digital New Deal 2.0 Action Plan msit.go.krmsit.go.kr.