Partea I : De ce la ei merge și la noi ba?
Studii recente estimează că valorificarea completă a tehnologiilor de e-health ar putea genera economii echivalente cu 8–12% din cheltuielile de sănătate ale unei țări, mai ales prin creșterea productivității și reducerea serviciilor medicale redundante (mckinsey.com).
Public FrameworkSilviu-Emanuel Macedon
De ce la ei merge și la noi ba? Harta reală a digitalizării în sănătate
Implementarea pe scară largă a e-sănătății aduce nu doar beneficii, ci și provocări etice și de guvernanță
Public FrameworkSilviu-Emanuel Macedon

Exemple de bune practici în digitalizarea sănătății

Studiind experiența țărilor care au înregistrat succese notabile în e-sănătate, putem identifica o serie de bune practici – abordări și soluții concrete care au dat rezultate și care pot fi surse de inspirație pentru alte state. Vom evidenția în continuare câteva dintre aceste exemple, menționând totodată lecțiile cheie pe care le oferă fiecare:

  • Estonia – „societatea digitală” aplicată sănătății: Estonia a investit masiv în digitalizare în toate sectoarele publice după anii 2000, iar sănătatea nu a fost excepție. Cheia succesului estonian a constat în crearea unei infrastructuri de bază comune (precum X-Road pentru interoperabilitate și eID pentru autentificare) pe care apoi s-au construit servicii diversificate de e-health. Unul dintre cele mai utilizate servicii digitale din Estonia este portalul e-sănătate, unde cetățenii își pot vedea istoricul medical și rezultatele investigațiilor, iar medicii pot accesa date esențiale despre pacienți (e-estonia.com). Empowerment-ul pacientului este remarcabil: fiecare persoană poate vedea cine i-a accesat dosarul (asigurând transparență și descurajând accesările abuzive) și își poate gestiona consimțămintele pentru partajarea datelor cu diverși furnizori (e-estonia.com). Soluțiile estoniene de e-prescripție (practic universale) și dosar electronic (existent pentru orice pacient care a vizitat un medic) au dus la economii de timp și resurse – de exemplu, eliminarea aproape completă a rețetelor pe hârtie a redus erorile de medicație și a economisit anual mii de ore medicilor și farmaciștilor (e-estonia.com). Interoperabilitatea transfrontalieră pe care Estonia a pilotat-o cu Finlanda demonstrează beneficiul adoptării standardelor UE: pacienții pot circula fără grija documentelor medicale, iar farmaciile pot servi cetățeni străini simplu, accesându-le prescripțiile în sistem (e-estonia.com). Lecție: investiția în infrastructură generală (identitate digitală, rețea de schimb de date) și adoptarea unei culturi a transparenței creează fundația pe care serviciile de e-health pot prospera. De asemenea, concentrarea pe user experience – servicii ușor de folosit și benefice direct cetățenilor – a condus la un grad ridicat de utilizare și acceptare publică.
  • Finlanda – ecosistemul colaborativ și reutilizarea datelor: Finlanda impresionează prin abordarea sa holistică: a atins acoperire națională cu servicii de e-sănătate de bază (Kanta), obligând practic toți furnizorii să participe, dar în același timp implicându-i în procesul de dezvoltare. Prin instituții ca Kela (instituția de asigurări sociale care găzduiește Kanta) și THL (Institutul Național de Sănătate și Bunăstare), Finlanda a creat parteneriate între sectorul de sănătate și cel de asigurări pentru a susține financiar și logistic infrastructura comună (health.ec.europa.eu). Finlanda a avut grijă să includă standarde de securitate și interoperabilitate în cerințele legale pentru sistemele de sănătate – ceea ce a făcut ca furnizorii privați de software să-și adapteze rapid produsele, știind că altfel nu pot opera pe piață (health.ec.europa.eu). De asemenea, Finlanda a inovat pe partea de reutilizare secundară a datelor: legea din 2019 și crearea Findata permit cercetătorilor, companiilor farmaceutice sau autorităților publice să solicite seturi de date combinate (anonimizate) din multiple registre – precum dosare EHR, registrul cancerului, registre sociale – pentru a realiza studii, cu garanții de confidențialitate și proceduri transparente de autorizare (tehdas.eu). Acest lucru a poziționat Finlanda ca hub de cercetare medicală bazată pe date reale (real-world data), atrăgând proiecte internaționale. Lecție: standardizarea și participarea obligatorie pot fi eficiente dacă sunt susținute de finanțare adecvată și de colaborare între instituții. Totodată, asigurarea unui cadru legal clar pentru reutilizarea datelor poate deschide noi orizonturi în inovație, permițând valorificarea bogăției de date din sistem în beneficiul public (ex. studii de sănătate populațională, dezvoltare de medicamente personalizate), cu condiția existenței măsurilor de protecție a vieții private (consimțământ, anonimizare, acces în medii controlate).
  • Danemarca – focus pe portal unic și identitate digitală: Danemarca a demonstrat importanța coerenței la nivelul punctului de acces. Deși are un sistem descentralizat (regiunile gestionează spitalele), a reușit să creeze percepția unui sistem unificat pentru utilizator prin Sundhed.dk, care integrează informații de la diferiți furnizori (nuffieldtrust.org.uk). Danezii au adoptat devreme un număr personal unic (CPR) pentru fiecare cetățean, care este utilizat în toate interacțiunile cu sistemul medical – de la programări la asocierea rezultatelor de laborator – asigurând corelarea datelor fără erori și facilitând interoperabilitatea. O altă practică de succes este implicarea medicilor de familie în digitalizare: ei acționează ca piloni ai sistemului și au fost echipați încă de timpuriu cu sisteme de cabinet informatizate, conectați la rețelele naționale de schimb de date (astfel încât trimiterea la specialist sau prescrierea electronică a rețetelor să se facă electronic). Danemarca a standardizat comunicațiile medicale (de ex. formatul electronic al scrisorilor medicale de la spital către medicul de familie) și a obligat utilizarea exclusivă a canalelor digitale în corespondența între furnizori, eliminând practic faxul și hârtia. Rezultatul este un flux de informații mult mai fluid și servicii integrate: pacienții pot vedea pe portal rețetele emise, își pot reînnoi prescripțiile cronice online și pot comunica în siguranță prin mesagerie cu medicii. Lecție: asigurarea unui punct unic de contact digital pentru pacienți și medici (portalul național) crește adoptarea, pentru că devine „locul unde găsești totul”. În plus, folosirea consistentă a unui identificator unic național și digitalizarea completă a comunicațiilor dintre nivelurile sistemului reduc fragmentarea și îmbunătățesc continuitatea îngrijirii.
  • Israel – inovare dată de date și parteneriate public-privat: Israelul exemplifică modul în care un sistem de sănătate digital matur poate fi fructificat pentru inovație. Având date longitudinale pe milioane de pacienți, Israelul a putut să dezvolte și să testeze aplicații avansate de inteligență artificială, de exemplu pentru interpretarea imaginilor medicale sau pentru predictive analytics (previzionarea riscului de complicații la pacienții cronici). NHIE – platforma națională de schimb de date – nu servește doar medicilor, ci și cercetării și startup-urilor, sub supraveghere guvernamentală. Prin acorduri bine structurate, entități de cercetare aprobate pot interoga seturi de date masive (pseudonimizate) pentru a dezvolta algoritmi, cu condiția să respecte regulile de securitate și confidențialitate stabilite de Ministerul Sănătății (mckinsey.commckinsey.com). De exemplu, un startup israelian a accesat imagini CT anonimizate din NHIE și a dezvoltat un software care detectează semne incipiente de cancer pulmonar; algoritmul a fost îmbunătățit deoarece a putut „învăța” dintr-un volum uriaș și divers de date la nivel național, ceea ce i-a crescut acuratețea (mckinsey.com). Israelul a creat și incubatoare de inovare în sănătate digitală, unde companii high-tech colaborează cu spitalele și cu universitățile. Un alt element de bună practică este accentul pus pe accesul pacienților: portalurile oferite de asigurători (de exemplu, Clalit app) sunt foarte populare, fiind mereu actualizate cu facilități noi (planificare de analize, vizite video, notificări de prevenție etc.), ceea ce face ca pacienții israelieni să fie printre cei mai implicați digital (procente mari folosesc aplicațiile pentru a-și gestiona sănătatea). Lecție: disponibilitatea și calitatea datelor medicale la nivel național pot propulsa cercetarea și dezvoltarea de tehnologii noi, dacă este creat un cadru care să permită partajarea controlată a acestor date cu inovatorii. Astfel, se creează un ecosistem în care toată lumea câștigă: sistemul de sănătate se îmbunătățește prin soluții inovatoare, companiile își pot dezvolta produse valoroase, iar pacienții primesc servicii mai bune – toate acestea fără a compromite confidențialitatea, datorită unor acorduri de partajare bine definite ce guvernează securitatea și utilizarea datelor (mckinsey.com). Totodată, investiția timpurie în telemedicină (teleradiologie încă din 1997, unul dintre primele sisteme de acest fel din lume (ehtel.eu)) a creat un cadru favorabil pentru adoptarea rapidă a soluțiilor digitale în toate colțurile sistemului.
  • Coreea de Sud – digitalizare spitalicească și reacție rapidă: Coreea de Sud este un caz interesant de digitalizare „bottom-up” a unităților sanitare, completată de planificare strategică centrală. Multe spitale sud-coreene (publice și private) au investit în propriile sisteme electronice (ex. BestCare) chiar înainte ca guvernul să emită standarde naționale detaliate. Acest apetit pentru inovație, combinat cu competiția din sectorul de sănătate sud-coreean, a făcut ca în anii 2010 deja numeroase spitale să fie aproape complet digitalizate (fără hârtie pentru fișa pacientului, cu PACS pentru imagistică, cu coduri de bare și RFID pentru administrarea medicamentelor în spital etc.). Guvernul a venit ulterior să standardizeze și să lege la nivel național aceste inițiative – de exemplu, a creat o rețea de spitale pilot care colaborează la curățarea datelor și crearea unui data lake național pentru cercetare (nature.com). Un element de bună practică este modul în care Coreea a integrat *răspunsul la urgențe de sănătate publică în infrastructura digitală existentă. Sistemul de traking COVID menționat a fost posibil datorită legării datelor din mai multe surse (tranzacții cu carduri, CCTV, date de localizare telefonică) cu dosarele de sănătate – un demers controversat din perspectivă etică, dar care a fost legalizat temporar printr-o lege de urgență și a fost transparent comunicat, contribuind la controlul rapid al focarelor (pmc.ncbi.nlm.nih.govpmc.ncbi.nlm.nih.gov). Spitalele au putut implementa centre de tratament comunitare pentru cazurile ușoare, monitorizate la distanță, tocmai pentru că aveau deja sisteme de telemonitorizare integrate (nature.com). De asemenea, Coreea a promovat parteneriate între spitale și giganți tech (Samsung, LG etc.) pentru a dezvolta device-uri și soluții in-house. Lecție: un sistem de sănătate înalt digitalizat la nivel de unități spitalicești creează capacitatea de a răspunde agil la crize și de a implementa servicii inovatoare (de la tele-îngrijire la studii clinice descentralizate). Totuși, este nevoie și de intervenția strategică a statului pentru a asigura standardizarea și integrarea acestor sisteme disparate – lucru pe care Coreea îl face acum prin planul său național de digital health, actualizând cadrul legal pentru telemedicină și clarificând reglementările pentru dispozitive de sănătate digitale, cum subliniam anterior (hitap.nethitap.net).

Nu în ultimul rând, merită menționate succint și alte exemple: SUA, unde legea HITECH (2009) a oferit stimulente financiare masive ce au dus la o creștere a adopției EHR de la ~10% la peste 85% dintre cabinete și spitale în doar câțiva ani, deși rămân provocări la interoperabilitate; Canada și Australia, care au implementat dosare electronice de sănătate la nivel național (My Health Record în Australia, respectiv rețeaua Panorama în Canada pentru sănătate publică); Franța, care în 2022 a lansat portalul Mon Espace Santé oferind fiecărui cetățean un spațiu digital personal securizat pentru dosarul medical și aplicațiile de sănătate; Portugalia, care a avut de asemenea progrese semnificative (sistemul RSE – Registo de Saúde Eletrónico – unifică datele tuturor furnizorilor publici și permite accesul pacientului la date). Ceea ce au în comun țările de top este angajamentul politic constant, finanțarea adecvată și focalizarea pe nevoile utilizatorilor (atât pacienți, cât și clinicieni) în dezvoltarea tehnologiei.

Provocări în digitalizarea sănătății și lecții învățate

Implementarea pe scară largă a e-health nu a fost lipsită de provocări. Chiar și țările avansate s-au confruntat cu obstacole tehnice, rezistență la schimbare sau erori de strategie din care s-au extras lecții valoroase. În această secțiune, vom sintetiza principalele provocări întâmpinate în procesul de digitalizare a sănătății și lecțiile învățate pentru a le depăși, așa cum reies ele din experiența internațională:

  • Rezistența la schimbare și adoptarea lentă de către utilizatori: Una dintre cele mai mari provocări ține de factorul uman. Atât pacienții, cât și personalul medical pot fi reticenți în a adopta noile tehnologii, fie din cauza lipsei de încredere, a obiceiurilor înrădăcinate, fie din cauza designului inițial neintuitiv al unor soluții. Un studiu McKinsey remarca faptul că pacienții adesea se așteaptă ca experiența e-health să fie la fel de simplă ca utilizarea aplicațiilor de shopping sau banking, iar când se lovesc de interfețe greoaie sau termeni medicali neexplicați, devin frustrați (mckinsey.com). La rândul lor, medicii și asistentele pot percepe EHR-urile drept un element care le complică fluxul de lucru, mai ales dacă sistemele au fost construite mai mult pe logică administrativă decât clinică și nu se integrează bine cu rutina de cabinet (mckinsey.com). În Germania, adopția scăzută a dosarului electronic s-a datorat parțial și unei lipse de încredere și a unei comunicări insuficiente – mulți medici și pacienți nu au înțeles clar beneficiile și modul de utilizare, iar platforma a fost lansată înainte de a exista un impuls clar de adoptare. Lecție învățată: este esențială implicarea utilizatorilor în design-ul și testarea soluțiilor (user-centered design), precum și formarea și educarea acestora. Țări ca Marea Britanie au descoperit că investițiile majore în IT (precum programul NPfIT din anii 2000) pot eșua dacă se adoptă o abordare prea de sus în jos, fără alinierea clinicienilor – lecție care a condus la actuala strategie NHS de a pune accent pe co-design cu personalul medical și pe demonstrarea clară a “câștigurilor clinice” înainte de implementare. De asemenea, exemple ca cel al SNUBH (Coreea) arată că existența unor canale constante de feedback între utilizatori și echipa IT (comitete, sondaje, sesiuni de instruire) ajută la ajustarea continuă a sistemelor, astfel încât ele să rămână utile și acceptate (nature.com).
  • Integrarea dificilă cu procesele existente și interoperabilitatea limitată: O altă provocare frecventă este integrarea noilor soluții digitale în peisajul de sisteme deja existent. Multe spitale și clinici folosesc de ani de zile software-uri distincte (pentru laborator, farmacie, imagistică, programări) – conectarea acestor insule de date poate fi complexă. Chiar și la nivel național, interoperabilitatea poate suferi dacă standardele nu sunt clar definite sau dacă vendorii nu le implementează corect. În SUA, de pildă, după valul de adoptare HITECH, sistemul s-a confruntat cu ”interoperability fail” – spitalele aveau EHR, dar schimbul de date între ele era minim, fie din motive tehnice (formate diferite), fie comerciale (unii furnizori EHR practicau informations blocking pentru a menține clienții captivi). Lecție învățată: standardele deschise și mecanismele de certificare a produselor IT de sănătate ajută la asigurarea interoperabilității. UE, prin recomandarea privind formatul de schimb al EHR și viitorul EHDS, a tras concluzia că voluntariatul nu e suficient și că e nevoie de un cadru obligatoriu minim – de aici accentul pe definirea unor formate standard pentru seturi de date (structura pentru rețetă, rezumat de pacient etc.) și pe punerea în aplicare a sancțiunilor împotriva blocării datelor (inclusiv la nivel de UE, unde EHDS va interzice practicile de refuz nejustificat de a partaja date de sănătate cu pacientul sau cu alt furnizor la cererea acestuia). O altă lecție este că interoperabilitatea nu e un proiect cu final, ci un proces continuu: pe măsură ce apar noi tipuri de date (ex: date de la wearables, informații genomice), standardele trebuie extinse, iar sistemele actualizate. Țările precum Finlanda și Danemarca, care au integrat actualizarea standardelor în guvernanța e-health, au reușit să mențină un nivel înalt de interoperabilitate și să conecteze constant noi surse de date (ex: date din farmacii, date de la dispozitive medicale de acasă) la rețeaua principală.
  • Îngrijorări privind confidențialitatea și securitatea: Pe măsură ce tot mai multe date devin digitale și accesibile în rețea, incidentele de securitate devin aproape inevitabile. Au existat cazuri celebre, cum ar fi atacul de tip ransomware WannaCry din 2017 care a afectat grav NHS-ul britanic, paralizând spitale prin criptarea datelor. De asemenea, scurgerile de date au lovit sisteme altfel avansate – în 2019, în Singapore a avut loc o breșă de securitate majoră ce a expus datele personale (inclusiv starea HIV) a peste 14.000 de pacienți (pmc.ncbi.nlm.nih.gov). Astfel de incidente știrbesc încrederea publicului și pot întârzia sau complica inițiativele de e-health (după incidentul din Singapore, planurile de a crea un depozit național integrat au fost revizuite pentru a adăuga mai multe niveluri de protecție). Lecție învățată: investiția în securitate trebuie să țină pasul cu investiția în funcționalități. Țările avansate alocă bugete dedicate pentru securitatea cibernetică în sănătate și își creează centre specializate (ex: Finlanda are un centru de cybersecurity în sănătate, Israelul cooperează cu unități de securitate cibernetică națională pentru protecția datelor medicale). În plus, cadrele de conformitate (precum GDPR) au forțat entitățile să ia în serios acest aspect – amenințarea unor amenzi usturătoare motiveză instituțiile medicale să pună la punct politici stricte, training de securitate pentru angajați (multe breșe apar din erori umane interne) și sisteme de backup robuste. O altă lecție este importanța transparenței și reacției rapide: în caz de incident, comunicarea onestă cu publicul și remedierea promptă pot salva încrederea. Organizațiile ar trebui să aibă planuri de răspuns la incident (IRP) deja pregătite. De asemenea, implicarea pacienților – de exemplu, oferirea posibilității de a vedea cine le-a accesat datele (ca în Estonia) – creează un sentiment de control ce atenuează temerile legate de confidențialitate.
  • Probleme de finanțare și sustenabilitate: Digitalizarea sănătății necesită investiții mari inițiale (infrastructură hardware, software, training) și costuri de mentenanță pe termen lung. Unele țări au demarat proiecte ambițioase care însă nu au avut asigurată finanțarea continuă și s-au împotmolit. Un exemplu: programul de e-health al Republicii Cehe din anii 2000 a eșuat inițial din lipsa unui model clar de finanțare și din schimbări politice care au tăiat bugetul. Lecție: trebuie planificată de la început o strategie de business pentru e-health. Cine plătește pentru implementare și mentenanță? Dacă costurile cad integral pe umerii spitalelor sau medicilor, s-ar putea să întâmpine rezistență. Multe țări au decis să finanțeze centralizat infrastructura de bază (portaluri, rețele, registre naționale) și să asigure stimulente financiare utilizatorilor (de ex., Franța a oferit medicilor bonusuri pentru adoptarea DMP – dosarul medical partajat). De asemenea, un plan clar de return on investment ajută: în loc să fie văzut ca o cheltuială, e-health trebuie prezentat ca o investiție ce va aduce economii și îmbunătățiri măsurabile (cum ar fi reducerea vizitelor duplicat, scăderea reacțiilor adverse la medicamente prin evitarea interacțiunilor, etc.). Nuffield Trust sublinia necesitatea finanțării pe termen lung – nu doar capital pentru IT, ci și bugete de înlocuire și upgrade periodic, altfel tehnologia devine rapid depășită (nuffieldtrust.org.uk). Germania, prin legea DVG, s-a asigurat că și profesioniștii independenți (ex. fizioterapeuți, moașe) sunt stimulați financiar să se conecteze la infrastructura digitală, acoperindu-le costurile (loc.gov). O altă lecție este implicarea mai multor actori în co-finanțare: acolo unde asiguratorii, ministerele și regiuni diferite contribuie împreună la costuri, a existat mai mult buy-in și dorință de utilizare (nuffieldtrust.org.uk).
  • Cadru legal în curs de definire: Tehnologia evoluează mai rapid decât legislația, creând uneori zone gri sau reglementări depășite. Un exemplu a fost menționat: în unele țări, teleconsultația nu era rambursată deoarece legea o condiționa de prezența fizică a pacientului (digitaleurope.org). Alt exemplu: consimțământul electronic – nu toate țările definesc clar validitatea consimțământului informat dat printr-o aplicație mobilă, ceea ce creează incertitudini pentru inovații precum platformele de studii clinice la distanță (decentralizate). Lecție: legiuitorii trebuie să colaboreze strâns cu experții în e-health pentru a actualiza cadrul legal, iar unde legea întârzie, să emită ghiduri provizorii. De exemplu, agențiile medicamentului (EMA în Europa, FDA în SUA) au început să emită ghiduri pentru software as a medical device, pentru telemedicină, pentru real-world evidence, umplând golurile până la apariția legislației formale. O bună practică este formarea de grupuri de lucru multi-disciplinare (juriști, medici, IT-iști, eticieni) care să anticipeze implicațiile noilor tehnologii (AI, dispozitive purtabile, genetică digitală) și să pregătească modificările legislative necesare – lucru pe care UE l-a făcut într-o anumită măsură cu regulamentul AI propus și cu EHDS.

Lecția overarching este că digitalizarea cu succes nu este one-off, ci un proces iterativ de îmbunătățire. Țările de top au învățat din eșecuri timpurii (ex. tentativa eșuată a Marii Britanii de la începutul anilor 2000 a condus la o abordare mai prudentă și incrementală acum; reticența medicilor germani a condus la campanii de informare și la includerea organizațiilor profesionale în deciziile ulterioare privind functionalitățile dosarului electronic). Comunicarea și construirea încrederii s-au dovedit vitale: acolo unde publicul a perceput inițiativele ca fiind netransparente sau grăbite, a existat rezistență (exemplu: scandalul din 2021 din Anglia privind extragerea datelor de la cabinetele de medicina generală pentru cercetare – GPDPR – a trebuit amânat și regândit după reacția negativă publică (nuffieldtrust.org.uk)). Implicarea timpurie a publicului și explicarea beneficiilor, opțiunea de opt-out când e posibil, pot atenua aceste temeri.

În final, un alt set de provocări sunt cele culturale și organizaționale: transformarea digitală cere adesea schimbarea modului de lucru (workflows) și chiar a mentalității (de la “datele pacientului aparțin spitalului” la “datele aparțin pacientului”; de la “securitatea prin obscuritate” la “securitatea prin design”; de la “fiecare doctor pentru el” la “îngrijire coordonată în echipă prin partajarea informației”). Aceste schimbări au loc în timp și necesită leadership vizionar. Țările care au avut lideri (fie miniștri ai sănătății, fie directori de spital) puternic dedicați e-health-ului au progresat mai rapid.

Concluzii și recomandări

Digitalizarea sectorului sanitar nu mai este o opțiune, ci o inevitabilitate pentru țările care doresc sisteme de sănătate sustenabile, eficiente și centrate pe pacient în secolul XXI. Analiza modului în care țările avansate – din Europa și din lume – au abordat e-health scoate în evidență atât beneficiile tangibile obținute, cât și complexitatea transformării necesare. Concluzia generală este că tehnologia, oricât de sofisticată, nu poate transforma de una singură sistemul de sănătate; succesul stă într-o combinație echilibrată de factori: viziune strategică, guvernanță robustă, implicare a utilizatorilor, investiții adecvate și un cadru etico-legal protector.

Țările care excelează în e-sănătate – precum Estonia, Finlanda, Danemarca, Israel, Coreea de Sud – ne arată că digitalizarea poate aduce îmbunătățiri semnificative: acces rapid la informații critice, servicii de îngrijire mai accesibile (chiar la distanță), reducerea birocrației pentru clinicieni, decizii medicale mai informate și personalizate pe baza datelor integrate, precum și oportunități de cercetare și inovare fără precedent. În același timp, experiența lor a revelat și capcane de evitat: abordările fragmentate sau impuse fără consultare pot eșua, lipsa investițiilor în securitate poate anula câștigurile de încredere, iar ignorarea aspectelor de echitate poate lăsa în urmă exact categoriile care au cea mai mare nevoie de îngrijire.

Pentru factorii de decizie politică, recomandările ce decurg din această analiză ar fi următoarele:

  1. Stabiliți o viziune și un plan național clar pentru sănătatea digitală, cu obiective etapizate și aliniat la strategiile internaționale (precum Strategia globală OMS și inițiativele UE). Acest plan trebuie să sublinieze beneficiile așteptate (ex. ținte de utilizare a dosarelor electronice, extinderea telemedicinei în zone deficitare, integrarea AI în anumite procese etc.) și să implice încă de la concepție părțile interesate (medici, pacienți, industrie tech, societate civilă).
  2. Investiți în infrastructura de bază interoperabilă și în identificatori unici. Asigurați-vă că există o platformă națională de schimb de date (sau regionale interconectate) care să lege toți furnizorii, și adoptați standarde deschise recunoscute internațional (HL7 FHIR, SNOMED CT, ICD, etc.). Introduceți sau consolidați utilizarea identificatorului unic (CNP sau echivalent) în toate sistemele de sănătate, având grijă concomitent la măsuri anti-fraudă și de securitate.
  3. Prioritizați cazuri de utilizare cu impact rapid și vizibil (quick wins) pentru a câștiga adepți. De exemplu, implementați la nivel național rețeta electronică și programarea online – servicii cu beneficii imediate pentru populație – înainte de componente mai complexe. Un grad de succes într-un domeniu va crea cerere și acceptare pentru extinderea către altele.
  4. Întăriți cadrul legal național în concordanță cu cel european: actualizați legislația privind protecția datelor (dacă nu este deja armonizată cu GDPR), reglementați explicit practicile de telemedicină (definiți actul medical la distanță, condițiile de exercitare și de remunerare) și creați baza legală pentru instrumente noi (de ex., validitatea juridică a consimțământului electronic, recunoașterea semnăturii digitale în documentele medicale). Adoptați prevederi care să interzică blocarea informației medicale de către furnizori – pacientul are dreptul să își transfere datele la alt furnizor, iar sistemele IT trebuie să permită acest lucru tehnic și legal.
  5. Asigurați finanțare sustenabilă și stimulente corecte: alocați bugete multi-anuale pentru e-sănătate, astfel încât proiectele să nu rămână fără suflu la schimbarea ciclurilor politice. Folosiți fonduri europene (unde este posibil, ex. Mecanismul de Redresare și Reziliență) pentru investiții inițiale în infrastructură. Oferiți stimulente financiare profesioniștilor pentru adoptare – de exemplu, plata unei sume per utilizare a dosarului electronic sau compensarea costurilor de achiziție a echipamentelor IT în cabinetele mici. Asigurătorii publici și privați ar trebui implicați în co-finanțare, având în vedere că și ei beneficiază de eficiența adusă de digitalizare. Totodată, planificați un model de afacere pe termen lung: dacă un serviciu digital aduce economii (ex. reduce vizitele la urgență prin monitorizare la domiciliu a pacienților cronici), gândiți-vă cum o parte din economii pot fi reinvestite în extinderea acelui serviciu.
  6. Focalizați-vă pe alfabetizare digitală și incluziune: Lansați programe de pregătire pentru personalul medical – nu doar training tehnic, ci și schimb de bune practici despre cum să integreze noile instrumente în fluxul de lucru. Introduceți competențe de e-health în curricula universităților de medicină și asistență. Pentru pacienți, colaborați cu organizații de seniori, cu medicii de familie și cu autoritățile locale pentru a organiza ateliere de familiarizare cu portalurile de sănătate, aplicațiile mobile, dispozitivele de monitorizare etc. O strategie utilă este recrutarea de ambasadori digitali (”super-useri”) în rândul medicilor și pacienților care sunt entuziaști ai tehnologiei – ei pot apoi inspira și ajuta colegii/prietenii mai reticenți.
  7. Consolidați măsurile de securitate și confidențialitate la toate nivelurile: numiți responsabili de securitate cibernetică în instituțiile medicale importante, realizați audituri periodice ale sistemelor și teste de penetrare. Implementați autentificarea în doi pași pentru acces la date sensibile și criptarea end-to-end acolo unde e posibil. Stabiliți proceduri clare de raportare a incidentelor și comunicați public transparent orice breșă, alături de măsurile luate pentru remediere. Luați în considerare asigurarea cibernetică pentru instituțiile de sănătate, dată fiind creșterea atacurilor de tip ransomware asupra spitalelor. Nu în ultimul rând, continuați să implicați pacienții în guvernanța datelor lor – mecanisme precum jurnalul de acces vizibil pacientului, sau opțiunea de a-și da/refuza consimțământul pentru anumite utilizări secundare, sunt recomandate (și vor deveni oricum obligatorii odată cu EHDS în UE).
  8. Monitorizați și evaluați constant implementarea și impactul. Stabiliți indicatori cheie de performanță (KPI) pentru e-health – de exemplu: procentul de pacienți care își accesează dosarul online, numărul de rețete eliberate electronic, timpul mediu de acces la o informație critică (ex: istoricul de alergii) într-o situație de urgență, satisfacția utilizatorilor, economii realizate. Publicați periodic rapoarte cu aceste date pentru a evidenția progresul sau pentru a identifica zonele unde intervențiile suplimentare sunt necesare. Învățați din datele proprii și ajustați politicile în consecință – abordarea agile se aplică nu doar în dezvoltare software, ci și în politicile publice: pilotarea unor inițiative, evaluarea lor și extinderea celor care funcționează bine.
  9. Încurajați inovația, dar în cadru controlat: Creați reglementări sandbox pentru noile tehnologii (de exemplu, un mediu de testare reglementat unde startup-urile pot încerca soluții de AI în diagnostic sau roboți medicali, sub supravegherea autorităților și fără riscuri pentru pacienți reali, până se dovedește siguranța și eficacitatea). Sprijiniți cercetarea în domeniul sănătății digitale prin granturi și parteneriate public-private. Scopul este ca sistemul de sănătate să nu fie doar un beneficiar al inovării, ci și un facilitator – datele colectate în sistem (anonimizate) pot alimenta ecosistemul de inovare național, așa cum s-a făcut în Israel sau Finlanda, cu respectarea eticii și a legii.
  10. Promovați colaborarea internațională: Aderarea la rețele și programe globale de e-health va ajuta la împărtășirea celor mai noi standarde și soluții. De exemplu, implicați experți naționali în grupurile de lucru ale eHealth Network din UE, participați la proiecte pilot cross-border (precum cele finanțate prin CEF Telecom sau EU4Health), studiați exemplul țărilor similare ca sistem de sănătate (un sistem Beveridge poate învăța de la alt sistem Beveridge ș.a.m.d.). Colaborarea regională poate aduce beneficii concrete – de pildă, statele baltice și nordice au cooperat strâns pe e-health, reușind interoperabilitatea transfrontalieră, la fel țările Benelux. România, de pildă, ar putea colabora cu Estonia sau Finlanda pentru transfer de know-how în implementarea dosarului electronic, profitând și de faptul că legislația UE ne împinge spre aliniere.

În încheiere, digitalizarea în sănătate reprezintă o călătorie de transformare mai degrabă decât o destinație finală. Tehnologia evoluează permanent – astăzi vorbim de telemedicină și dosare electronice, mâine vom vorbi de medici virtuali bazati pe AI și monitorizare continuă prin senzori. Țările care vor reuși să culeagă roadele acestei evoluții sunt cele care își dezvoltă capacitatea de a se adapta, învăța continuu și inova în mod responsabil. Exemplele de succes arată că, pentru a atinge acest ideal, e nevoie de leadership hotărât, de punerea pacientului în centrul sistemului digital, de respectarea principiilor etice și de cooperare între toți actorii din ecosistem. Prin aplicarea lecțiilor deja învățate de cei care au deschis drumul, țările își pot accelera progresul și pot evita multe obstacole, realizând viziunea unui sistem de sănătate modern, rezilient și echitabil, potențat de tehnologie în beneficiul tuturor.

Referințe legislație și surse: Regulamentul UE 2016/679 (GDPR) privind protecția datelor(benestudio.co); Regulamentul UE 910/2014 (eIDAS) privind identificarea electronică (benestudio.co); Directiva 2011/24/UE privind asistența medicală transfrontalieră (health.ec.europa.eu); Recomandarea CE C(2019)800 privind formatul de schimb al dosarului electronic (health.ec.europa.eu); Propunerea de Regulament privind Spațiul European al Datelor de Sănătate (health.ec.europa.eu); Legea germană a îngrijirii digitale 2019 (Digitale Versorgung Gesetz) (loc.gov); Legea finlandeză 2019 privind reutilizarea secundară a datelor de sănătate (tehdas.eu); Legea drepturilor pacientului, Israel 1996 (ehtel.eu); Planul Coreea “Digital New Deal 2.0” și amendamente PIPA 2020 (hitap.net); Strategia globală OMS de sănătate digitală 2020-2025 (nuffieldtrust.org.uk) ș.a. De asemenea, exemple și date citate provin din rapoarte și articole de specialitate: e-Estonia – studiu HIMSS-McKinsey 2019 (e-estonia.com), Nuffield Trust 2021 (nuffieldtrust.org.uknuffieldtrust.org.uk), McKinsey 2024 (mckinsey.com), EHTEL 2024 (ehtel.eu), EHTEL/TEHDAS 2022-23 (tehdas.eu), Biblioteca Congresului SUA – raport despre legea germană (loc.govloc.gov), studiu OMS despre interoperabilitate Israel 2021 (mckinsey.com), Nature – interviu SNUBH Coreea 2020 (nature.comnature.com), precum și articole academice despre etica e-health (pmc.ncbi.nlm.nih.gov). Aceste surse demonstrează fundamentul afirmațiilor și oferă celor interesați posibilitatea de a aprofunda subiectele.

In definitiv, “sănătatea digitală” nu este despre computere și software, ci despre oameni – despre pacienți care primesc îngrijiri mai bune și personal medical care are instrumentele pentru a oferi aceste îngrijiri. Țările civilizate care au îmbrățișat digitalizarea ne arată drumul, iar următorul pas este ca aceste bune practici, principii etice și cadre legislative solide să fie adoptate pe scară cât mai largă, pentru a realiza potențialul enorm al tehnologiei în slujba sănătății publice.(mckinsey.comnuffieldtrust.org.uk)